Zain Verjee este o binecunoscută prezentatoare CNN în Nairobi, Kenia. Cariera ei în televiziune a început în 2000, dar în spatele reflectoarelor și înainte de ele, Zain a avut și o altă experiență de viață, pe care a acceptat să o împărtășească în 20141.

Zain Verjee
sursa imagine: cnn.com

Vedeta a relatat lupta ei cu psoriazisul, de la vârsta de 8 ani – căderea părului, leziunile vizibile ale pielii, pruritul și mirosul insuportabil, traumele psihologice. Leziunile dermatologice arătau uneori atât de rău, încât oamenii se temeau că ar puteau fi vorba de lepră și o respingeau, așa cum s-a întamplat în Israel, unde o femeie i-a spus că nu se simte bine cu ea în aceeași piscină. Zain s-a confruntat nu doar cu respingere, ci și cu auto-respingere. Tânăra refuza să își vadă trupul marcat de boală, încercând, de exemplu, să se schimbe pe întuneric.

În ciuda acestor probleme, cariera ei era posibilă deoarece nu îi fusese afectat chipul, iar deficiențele puteau fi mascate prin machiaj, coafură, vestimentație. Aspectul fizic putea totuși să devină o amenințare și pentru slujbă, prin semnele exterioare care îi compromiseseră și altadată viața socială, mai ales că afecțiunea avansa. De altfel, progresul bolii începea să îi amenințe munca, reducându-i eficiența prin diverse simptome, precum pruritul exagerat.
Boala avansa și semnele deveneau tot mai supărătoare și mai evidente, dar tocmai aceste semne i-au adus mai repede salvarea, căci un prieten de familie a remarcat afectarea scalpului și efectele ei asupra părului. A urmat o recunoaștere din partea mamei a cruntului diagnostic și prietenul salvator a venit cu soluția, una mai puțin obișnuită: o clinică dintr-un micuț orășel din Africa de Sud – George.

Disperarea a împins-o pe Zain către această clinică, unde i s-a comunicat că este cel mai grav caz din istoria instituției. Aici, abordarea terapeutică presupunea o dietă sănătoasă, adecvată problemelor medicale (dar cu totul străină de preferințele culinare ale pacientei), meditație, relaxare și imaginație, în mai multe sesiuni zilnice. Și, după atația ani de suferință și așteptare, rezultatele, mai întâi slabe, au început să apară. După două săptămâni, au început să dispară atât de neplăcutele manifestări ale bolii – întăi una din plăgi, apoi, mirosul urât, iar după 6 luni, boala a intrat în remisie, până în prezent.

Boala s-a remis, dar au rămas în suflet amintirile și teama de o nouă revenire.

Bolile autoimune nu ocolesc platourile de televiziunehttp://autoimun.ro//cont/media/Zain-Verjee.jpghttp://autoimun.ro//cont/media/Zain-Verjee-150x84.jpgadminExperiențelepră,psoriazis,viață socială,Zain VerjeeZain Verjee este o binecunoscută prezentatoare CNN în Nairobi, Kenia. Cariera ei în televiziune a început în 2000, dar în spatele reflectoarelor și înainte de ele, Zain a avut și o altă experiență de viață, pe care a acceptat să o împărtășească în 2014. Vedeta a relatat lupta ei cu...informare. comunicare. suport.